In cate nuvele mi-as scrie dragostea, daca ea s-ar ascunde dupa cuvinte sau cat de profunda a fost viata celei pe care Sidonia Dragusanu a numit-o: „Doamna cu ochelari negri„?!

„Dragostea este spațiul și timpul măsurate cu inima.”  Marcel Proust

Intr-o perioada in care prezentul abstract se raporta la forme extrovertite, Sidonia Dragusanu reusea sa se impuna prin satira sa.  O dragoste neimplinita, imaginara sau in vesnice cautari, mereu intr-o lumina secreta, nemasurata sau imposibila, dragostea  aceea, surprinsa in paginile nuvelelor, o regasim astazi intr-o forma usor „parfumata”.

Dramele de atunci sunt astazi mit literar in timp ce astazi  iubim abstract, sacadat sau confuz.

Nu stiu daca as putea spune ca „istoria se repeta”. Stiu insa, ca dragostea sau iubirea, poarta acelasi nume, la aproape jumatate de secol distanta.

Femeia in literatura interbelica era femeia misterioasa, tacuta si delicata. In jurul sau toti ceilalti erau curiosi sau fascinati de misterul ciudat care o facea cumva inabordabila.

Iar ea continua sa fie aceeasi femeie inabordabila  prin simpla sa prezenta, pe care toti ceilalti o gaseau fascinanta tocmai datorita misterului care o inconjura.

Cand esti „Doamna cu ochelari negri”

Citeam nuvelele autoarei si simteam cum vad realitati prezente si nu doar mit literar. O abordare pe care o regasesc astazi diferit, ca si cum condeiul de atunci a fost inlocuit cu tastele pe care degetele noastre „alearga”, scriind  aceeasi poveste de dragoste.

„Doamna cu ochelari negri” nu a fost adusa in prim-plan intamplator. Ea sunt EU, esti TU, draga mea.

Suntem noi, femeile, cele care astazi  prea ocupate sa privim in jur pentru a vedea fericirea, suntem „surdo-mute”  cand toti ceilalti tipa in jurul nostru incercand sa ne atraga atentia. Suntem mereu in spatele unor „ochelari negri” care sa ne faca sa ne simtim protejate cumva de toti ceilalti.

***

„O femeie mancase un biftec si o portocala in fiecare zi…scria ceva intr-un caiet…Fuma sau citea. Vroise sa fie singura cu gandurile ei…Cine stie ce fel de ganduri…

Purta o pereche de ochelari negri”

***

M-am regasit pagina cu pagina. Am regasit copilaria mea din singuratate, cand scriam intr-un caiet vise si sperante pentru viitor, adolescenta mea in care fumam linistita, in timp ce toti ceilalti isi imaginau tot felul de lucuri ciudate despre mine.

Dar cel mai mult m-am regasit in prezentul abstract in care toti vorbesc despre mine. Isi imagineaza povesti pe care le spun fara sa ma cunoasca, fac scenarii despre o posibila viata a mea, vorbesc tare intr-un mod agresiv pentru a-mi atrage atentia in timp ce eu, ca si „Doamna”, port o pereche de „ochelari negri”.

Si totusi exista dragoste in prezentul abstract, aceeasi, sub alta forma, mit literar

Eu m-am regasit cumva in nuvela „Doamna cu ochelari negri” pentru diferite etape ale vietii. Astazi, pot spune ca am ajuns la acea maturitate in care toti ceilalti barbati imi sunt indiferenti pentru ca am gasit adevarata dragoste. O dragoste sincera, pura, care nu poate fi afectata de vorbele celor din jur sau de „verva” pe care ne-o ofera viata, intr-o simplitate in care conteaza doar: „te iubesc!”

"Nu mai primea nici biletele, nici flori.
Stiu aproape sigur ca biletelele, florile luasera acum alta destinatie..."

Sunt poate prea tanara sau prea batrana, prea urata sau prea frumoasa pentru cei din jur. Dar, pentru tine dragul meu, mereu am fost singura dragoste pe care ai putut sa o privesti dincolo de acei „ochelari negri” pe care-i port in viata de zi cu zi.

„Si putini oameni au puterea sa puna in palma altcuiva emotii, intr-o lume plina de masti si suflete goale. Sunt putine lacrimi sincere pe pamant” (Marin Preda in „Cel mai iubit dintre pamanteni”)

Nota. Multumiri pentru cartea primita in dar: „Doamna cu ochelari negri” scrisa de autoarea Sidonia Dragusanu – „o scriitoare care, prin operele și articolele ei a reușit să schimbe viețile femeilor din acea epocă”.

Nota. Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019