Daca vorbim despre „mica publicitate” astazi ne referim la vanzari, oferte de munca, prestari servicii si chiar intalniri matrimoniale.

Poate ca in prezent ziarul fizic nu mai prezinta acelasi interes ca in urma cu 20 de ani, dar cu siguranta anunturile au ramas la fel, dovada fiind prezenta lor atat de numeroasa.

Este mai usor si mai facil, la doar un click-distanta sa gasesti casa sau terenul pe care-l cautai, sau sa faci rost rapid de  un instalator atunci cand nici vecina cea mai curioasa din bloc nu ti-a putut da vreo informatie palpabila.

Cu si despre mica publicitate pe la 1890

Daca mi-as pune astazi intrebarea: „Cum ar fi daca n-ar fi mica publicitate?!” as face o pauza lunga si n-as avea un raspuns concret.

Cel mai probabil ma gandesc ca ar fi ca pe vremea lui Creanga, cand Nica pleca sa vanda pupaza la iarmaroc.

Era si aceea o forma de mica publicitate doar ca redusa la troc, in care fiecare isi vindea (sau schimba) ce avea pe acasa.

Aparitia primului ziar in 1605 (conform Wikipedia) nu a adus imediat si aparitia anunturilor de mica publicitate.

Nu oricine intelegea sau stia sa citeasca si mult timp in ziare erau publicate doar stirile de o anumita importanta.

Era ceva diferit, cum imi povestea bunicul in istorioarele sale pline de haz, cand fiecare intelegea (sau nu) despre ce vindea ‘tanti Floarea sau ce avea sa cumpere Nea’ Niculai.

Dar responsabila de raspandirea acestor informatii prin sat era Marita – o femeie prea curioasa care uneori mai incurca linistea satului.

Si daca tot am ajuns la povestea aceasta trebuie sa v-o spun si voua pentru ca a fost o istorioara tare amuzanta.

Mica publicitate, parastas sau tuica scoate adevarul „gol-golut”

-In satul nostru (asa-si incepea mereu bunicul povestirile) erau oameni care-si vedeau de treburile lor si oameni care-si vedeau de treburile celorlalti. Adica, era o femeie, mai tot timpul la poarta sau la cate o vecina, interesata de tot ceea ce misca in sat.

-Era un fel de mica publicitate intr-un mod ambulant, zic eu chicotind.

-Da, era „ziarul local al satului”. Stia cine a venit la cine, cine vinde ce si cui, dar mai ales stia cine sarea gardul noaptea si la cine. Cum reusea ea sa vada noaptea la 6 case distanta de ea a ramas inca un mister.

-Pacat ca pe vremea aceea nu exista Cancan, zic eu, razand infundat.

-Intr-o zi, la un parastas, Marita (asa-i ziceau toti prin sat) dupa cateva pahare de tuica, a uitat cu desavarsire si locatia in care se afla si faptul ca unele lucruri ar fi fost mai bine sa le pastreze pentru sine. A inceput sa spuna intreaga lista de „anunturi”. Cu siguranta nimeni n-ar fi avut decat cuvinte de lauda daca s-ar fi oprit la faptul ca Maria avea de vanzare oua si  le dadea si sub forma de troc pentru niste tuica buna sau ca Nea’Niculai, zis Surdu, isi cumparase un cal si ajuta la arat daca-i dadeai „o dubla de grau” la recoltare.

Nu…ea si-a amintit brusc ca Vasile gasise sub perna sa niste bretele albastre cand s-a intors de la pescuit. Si poate nimeni n-ar fi facut nici o legatura cu acele bretele daca Veta n-ar fi spus cu cateva minute mai devreme ca in timpul furtunii de saptamana trecuta, din ograda sa, vantul ii luse de pe sarma una-alta si chiar si niste bretele pe care tare mult le iubea raposatul ei cu care voia sa-l ingroape acuma.

• -Si?
• -Si…Nicu, zis Cioara, a sarit cat colo spunand ca ar fi fost mai bine sa fi zis mai devreme, ca „acum avea si ‘omu bretele pe lumea cealalta”.

Daca tuica scoate adevarul „gol-golut” in anumite momente n-as sti exact sa va spun. Insa, la acel parastas toata lumea primise concret toate informatiile  de la Marita – ziarul local al satului.

La 100 de ani distanta Mica Publicitate se numeste Anunțul Telefonic

100 de ani mai tarziu, in martie 1990, la Bucuresti apare primul ziar de mica si mare publicitate: Anunțul Telefonic. 

Astazi, dupa 29 de ani, cautam la un click-distanta, in acelasi ziar, o casa, o masina, un instalator, haine, accesorii sau chiar o mica aventura la „Matrimoniale”, gandindu-ne la ce-ar fi spus acum Marita.

Nu stiu daca ar fi fost de acord cu ce a spus Thomas Jefferson ca ”Anunţurile publicitare sunt partea cea mai sinceră dintr-un ziar”, dar ea cu siguranta ar fi citit totul pentru a fi „la curent” cu toate noutatile.

• Articol scris pentru proba 3 a competiției Spring Superblog 2019.